Quasar – Universul a început cu un bang și s-a terminat cu un sărut, ca toate marile iubiri.

quasar ana mănescuAna Mănescu este o scriitoare tulburător de generoasă: ea nu împărtășește cu cititorii doar ceea ce este la suprafață, explicit, nedureros, blând; îi plac subteranele, ascunzișurile, visele uitate, amenințările mute, teama ființei de ea însăși, întunericul care are nevoie doar de o scânteie pentru a se preschimba în lumină orbitoare. Și ni le oferă pe toate, cu sinceritate și o delicatețe care nu se mai regăsește în nicio altă carte pe care ai putea-o citi vreodată. Quasarul poate construi o lume și o poate exploda într-o bătaie de aripi. Pentru că totul și nimicul înseamnă altceva numai după ce au fost atinse de iubire.

Ana scrie despre acele clipe în care ești cel mai adevărat tu care a existat vreodată. Și ești cel mai mult tu când ești prins în iubire, ca într-o capcană de soare. (Cristina Nemerovschi)

Volumul de proză scurtă Quasar a fost publicat la editura Herg Benet, în colecția Radical din 6, în martie 2015.

Citește primele pagini pe site-ul editurii.

Spune-ți părerea și dă-i o notă pe Goodreads.

Ascultă playlistul pe Spotify sau pe Youtube.


Păreri despre Quasar


A construit lumi accesibile pentru oricine. Lumi pe care să le definească fiecare cititor; ea a schițat magie, a conturat stele și noi suntem responsabili să le colorăm. Fiecare îi poate pune culorile pe care și le dorește, deoarece nu există doar o singură poveste într-o poveste. Ar putea fi zeci, sute, mii de înțelesuri în fiecare poveste din Quasar. Este o carte care, în momentele triste, de mâhnire, de singurătate, este numai bună de citit și de recitit. Pentru a te face să-ți reamintești cât de fermecătoare și de minunată este lumea în care trăim. Dar o poți citi și când ești fericit, extaziat sau doar zâmbești ușor. Oricând. (Andreea Pandelea)

Ana Mănescu scrie și scrie bine. Despre tot. Despre mine, despre tine, despre noi la prezent și la trecut. Scrie despre fluturi și despre început. Despre sânge și sfârșit. Despre lacrimi îngropate în valuri și aduse înapoi de reflux. Despre inimi pierdute în candoarea timpului și regăsite la un moment, poate, nepotrivit. Scrie despre răsărit și asfințit. (Alexandra)

Din Quasar de Ana Mănescu am învăţat să iubesc şi să mor pentru ce iubesc. (Andreea Ciucă)

O carte luminoasă, sensibilă, profundă, semi-orgasmică și cât se poate de tulburătoare. (Cărți și muzică rock)

[…] atât de expresive, atât de frumoase, atât de artistice au fost, încât mi-a fost greu să mă desprind de această carte. Această carte care, cu siguranță, va rămâne printre preferatele mele. (Andrei Cioată)

Ana nu scrie proză. Asta vedem, dar simțim poezie. Da, de câte ori citeam un paragraf aveam impresia că toate cuvintele citite aveau un alt sens și odată lecturate… deveneau poezie. Și poezia ei e despre oameni, oameni și artă, oameni și obsesii, despre plăceri care, uneori, devin absolut dureroase și despre iubire. […] Nimic nu este real, dar totul este cât se poate de adevărat. Asta e proza Anei. (Cristina Oțel)

Un volum puternic, care trece dincolo de normele realităţii şi îţi descoperă o lume nouă, fascinantă, ambiguă. „Quasar” reprezintă încă un motiv puternic pentru care literaturii române trebuie să i se dea o şansă.  (Răzvan Rocaș)

„Quasar” nu e doar o carte, ci mii de părticele de cuvinte şi de fragmente care explodează şi se metamorfozează în funcţie de oamenii care o citesc. Volumul e cameleonic, la fel ca şi iubirea, care poate lua diverse chipuri: iubirea pentru celălalt, pentru sine, iubirea pentru artă, natură, întuneric. Vorbeşte despre lume şi despre noi, fiinţe mici, de condiţia umană limitată care doar prin ficţiune se poate ridica mai sus de forţele care în mod normal depăşesc puterea noastră de înţelegere şi de control. (Cristina Scutaru)

Quasar e una dintre cele mai bune cărţi pe care le-am citit vreodată. Quasar e acea bucăţică din tine fără de care nu te poţi simţi complet. Dacă nu vrei să auzi de moarte, iubire şi viaţă, toate acestea fiind descrise în cel mai delicat mod posibil, atunci nu citi. […] Cartea îţi rămâne impregnată în suflet ca un tatuaj permanent al poeziei umane (chiar dacă autoarea nu are nicio legătură cu scrierea versurilor. E prezentată o istorie întreagă despre arta de a trăi în câteva povestioare. (Andreea Ciucă)

Fiecare dintre povești m-a lăsat fără cuvinte. Nu cred că am terminat, cu adevărat, de citit această carte care, deși este, aparent, scurtă, nu se finalizează niciodată. Se va termina, probabil, când voi pieri și eu. (Dragoș Filioreanu)

De-a lungul celor 11 poveşti, vei trece printr-un carusel de emoţii. Mânie, disconfort, fascinaţie, melancolie, repulsie şi tristeţe. Ana Mănescu te invită să păşeşti într-un univers unde cuvintele îşi pierd înţelesul, unde sentimentele nu au voie de explicaţii, unde nu există Bine şi Rău, Întuneric şi Lumină, pentru că orice este posibil, dacă lupţi suficient de mult pentru a-ţi îndeplini visul. (Simona Stoica)

Dacă nu eşti pregătit emoţional să citeşti cele mai crude adevăruri în iubire, cele mai frumoase şi mai pline de viaţă povestiri, cele mai amănunţite sentimente, cele mai profunde vise, atunci nu intra în universul construit de Ana căci nu te vei regăsi. (Andreea Păunescu)

Autoarea are un stil aparte de a se juca, de a-şi pune în scenă unele dintre cele mai ascunse gânduri ale sale. Gânduri ale omului, în general. Nu multe persoane pot face asta. Se vede că adoră să scrie şi nu în orice fel, ci într-un mod cât se poate de sincer. Nu se ascunde în spatele unei cortine după ce piesa a luat sfârşit, ci ne împărtăşeşte în continuare despre toate care pot exista în lume. Şi chiar în noi înşine. Ne împărtăşeşte despre Viaţă. Despre Iubire. Moarte. Singurătate. Libertate. (Andreea Ilie)

[…] e o lectură savuroasă muncită cu inspirația și devoțiunea mâinii atent ghidate de o minte creatoare care transpune în trupul scrierii scenariul unei viziuni ce sacrifică pe altarul artei somn și angoase, dureri și suferințe ce nu se trădează nicicum. Iar asta înseamnă demnitate, or pentru un scriitor, asta face diferența. (Adrian Găinaru)

Pentru oameni care știu să trăiască frumos, oameni autentici, oameni care știu că și nuferii cresc în noroi și Doamne, câtă splendoare e în ei. […] Nu sunt mare fană povestiri, dar Ana m-a cucerit prin stilul ei și scrisul impecabil. Un singur defect are cartea: e prea scurtă.  (Mădălina Kruppa)

Quasarul Anei Mănescu e bun de pus pe rană. Am terminat volumul în câteva ore și am descoperit o nouă lume. Am descoperit un nou tip de fantastic, de la Eliade încoace. Bineînțeles, Ana preia de la Eliade multe motive și idei, așa cum spune ea ca preia de la Lovecraft idei despre atmosferă și construcție, însă e originală prin faptul că e ea, prin faptul că transpare personalitatea ei complexa prin fiecare frază atent așezată. Am iubit cartea asta și iubesc scriitura asta nouă a Anei și mai vreau. E o lectură pe care ori o iubești, ori o urăști, nu există cale de mijloc. Te cufunzi în ea până în adâncuri și cauți esența, ori rămâi la suprafață și vezi doar clișeele cotidiene. (Ana Maria Anghelescu)

În textele Anei Mănescu, am întâlnit o alambicare superbă care mi s-a părut reminiscentă cu cea din textele Anei Barton. Îmi plac la nebunie astfel de scriituri. Și când textul e proză, parcă tot liric e. Are o muzicalitatea care te lasă cu adicție. (Florin Giurgiu)

Înghesuite în clădiri din beton şi răsfirate de-a lungul unei existenţe perene, ele reuşesc performanţa de a se desprinde de tot ce este pământean şi de a gravita în jurul elementului central pe care Ana Mănescu ni-l arată şi ni-l ascunde într-un ritm trepidant, asemenea unui pulsar aflat în moarte clinică: „teama fiinţei de ea însăşi”, după cum spunea şi Cristina Nemerovschi în rândurile de pe coperta IV. (Marius Gabor, Semne Bune)


Ce am povestit eu despre Quasar


Era mult haos în mine. Am luat tot ce am simțit atunci, toate eurile mele neîmplinite și bântuite, și le-am transpus în textele astea pline de furie, frică, tânjire, moarte, dragoste, sirop și poezie. Au trecut cinci ani de când am publicat cartea, iar acum Quasarul prinde glas nou, pentru a spune o altă poveste despre groază și dragoste. (Blogul F64)

Quasarul este cap-coadă nebunie amestecată cu oniric. (Gazeta SF)

Este un volum de povestiri și de proză arhiscurtă, o colecție de emoții-polaroide, care se scrie împreună cu cititorul. Este o carte pe care o simți sau nu. Și este preferata mea. (Emanuela Istrate, Book Nation)

Quasarul se trage din coșmarurile mele de peste ani și dintr-un loc mult mai adînc și cred că mult mai adevărat din mine. Este și cel mai apropiat de literatura speculativă, căreia i-am tot dat tîrcoale de mică și care s-a strecurat și în ego și Stresul. Dacă în romane m-am folosit de oniric, fantezie și droguri ca să pot aborda un pic și granița realității, în Quasar nu am avut nevoie de niciun truc. Povestirile sunt prinse în cosmogonii și apocalipse, așa că aici nu își are loc cotidianul, normalul, ceea ce e limpede. Textele sunt cameleonice, ceea ce am scris eu se prea poate să fie citit cu totul altfel, și tocmai de aceea îl iubesc atît de mult. Dacă ego și Stresul sunt un lung monolog, Quasarul e o petrecere cu toate fobiile și țăcănelile mele. Și stilistic îmi place cel mai mult, tocmai pentru că nu a trebuit să îi dau decat o structură minimă, el fiind despre atmosferă și emoții primordiale. (Cărți și praf de stele)

Quasarul îmi este mult mai apropiat în general. Are în el coșmaruri recurente, fobii, vise care au fost de cînd mă știu în mine. Are un echilibru și o grijă a cuvintelor care mi-ar fi fost imposibile la debut. Are și o tentă de speculativ destul de mare, și prin el mă îndrept încet spre o zonă care mă fascinează. (Andrei Cioată, Where the rain falls)

Quasar e un puzzle format din acele proze arhiscurte, o pătură creată din bucăți potrivite și cusute pentru a vorbi despre începuturi, sfîrșituri, ciclicitate, iubire, moarte, identitate – tot ce înseamnă existență. Este un exercițiu stilistic transformat într-o colecție de povestiri care abordează în cel mai absurd mod posibil (al meu, de atunci) cele mai esențiale interese umane. (Andreea Ilie, Praf de Stele)

Quasar este o colecție de povestiri și proze arhiscurte care vorbesc despre începuturi și sfîrșituri, despre crize existențiale sau artistice, despre condiția umană în raport cu eternitatea. E un volum la care țin foarte mult, preferatul meu de pînă acum (incluzînd ce am momentan în sertar), pentru că a izvorît dintr-un loc atît de adînc și vorbește despre atîtea obsesii umane încît poate fi interpretat în nenumărate feluri. E despre dragoste, despre moarte și despre ciclicitate, temele mele preferate, iar totul spune exact povestea asta, de la coperta superbă făcută de Alex Voicescu la minunatele cuvinte de pe coperta IV ale Cristinei Nemerovschi. (Diana Elena Neață, Book Nation)

E e dur, direct, greu, poetic, pisicos, erotic, oniric, anxios, întunecat, dar și absolut normal, banal chiar. E despre fiecare om și marginea prăpastiei sale. (Cristina Oțel)

[Quasar în 3 adjective] Expansiv. Sfâșietor. Pisicos. (Simona Rentea)

Quasarii mei nu sunt întocmai cei din astrofizică, dar au pornit de acolo. Voiam să știu care e cea mai puternică forță din univers. Google a zis ceva de iubire – nici nu glumesc –, dar i-am răspuns că mă interesează ceva mai palpabil. Și mi-a sugerat quasarii, iar o parte din ceea ce am citit despre ei m-a inspirat. Sunt regiuni compacte aflate în jurul unor găuri negre supermasive, fiind nuclee galactice active care emană foarte multă energie. Nu toate galaxiile au un astfel de nucleu activ, dar se crede că aceștia se pot crea sau reaprinde când două galaxii se ciocnesc. De aceea, în volumul meu, quasarii reprezintă cicliclitatea. (Tipadelasocio)

2 Comments

  1. Pingback: The stories we love best do live in us forever | ana mănescu

  2. Pingback: La șuetă cu autorii români #1 – Ana Mănescu – Praf de stele

Leave a Reply

Your email address will not be published.