Povestea începe cu un șifonier care are mai bine de 25 de ani de cînd se află la mine în cameră – numai el știe care îi este vîrsta reală. Continuă cu femei cu bormașini pe Youtube, care mi-au dat impresia că pot și eu să meșteresc – reiese că pot, dar e mai obositor și mai îndelungat decît îmi imaginasem deja că va fi. Se încheie, după aproape doi ani de dezbateri interne – dacă să recondiționez ce am deja sau să cumpăr unul nou –, cu o bomboană fondantă de șifonier, o gamă variată de emoții și multe lecții despre mobilă și despre mine.
Întrebarea pe care mi-am tot pus-o înainte să încep și, mai ales, în timp ce lucram la șifonier, este dacă merită să faci asta. Desigur, nu pot răspunde decît pentru mine și pentru criteriile mele. Voiam un șifonier bleu la exterior și alb în interior, sertare, cadru de lemn, un proces cît mai sustenabil și o variantă cît mai ieftină. Și mi-a ieșit.
Am învățat cum să salvez o mobilă veche. Am economisit niște bani, deși nu atît de mulți pe cît îmi imaginasem. Mi-a crescut încrederea în abilitățile, capabilitățile și potențialul meu – adică și în ce știu, și în ce intuiesc, și în ce improvizez, și în ce las imperfect, dar funcțional. Mai am de lucru la el, dar m-am oprit pentru moment, pentru că am obosit. E suficient de bun. L-am recondiționat chiar decent, comparativ cu cît de așchiat și găurit era; se desprindeau bucățele din el ca dintr-o foaie de plăcintă subțire și crocantă. Acum vreau să trăiesc o vreme cu el și să văd cum se comportă. Nu a fost ușor, dar de fiecare dată cînd mă uit la el mă gîndesc că l-am renăscut cu mintea și cu mîinile mele și că a meritat efortul.
spațiul, cerințele & cercetarea
Camera mea are expunere nordică, iar peretele cu ferestre și cu ușa de la balcon este ocupat aproape întregime de acestea. Îmi rămîn aproximativ 70 de centimetri de perete în colțul cel mai întunecat al camerei, locul unde sălășluiește șifonierul și unde am decis să îl las, indiferent dacă îmi luam unul nou sau îl recondiționam pe cel pe care îl aveam deja.
Camera mea funcționează ca dormitor, birou și studio, așa că am nevoie să valorific spațiul cît pot, precum și lumina, iar șifonierul e cel mai puțin pretențios din punctul acesta de vedere. Așa că eram limitată de o adîncime de maximum 70 de centrimetri. Nu aveam nevoie să fie nici foarte lat, mai ales că sînt adepta capsulelor de sezon, nici foarte înalt – și ca să îmi fie mie ușor să îl accesez, și ca să poată sări în continuare motanii pe el.
Mi-am refăcut contul de pe Pinterest ca să caut inspirație și să-mi fie mai ușor să vizualizez ceea ce îmi doream. Ce am găsit e mai ornamentat decît cadrul meu, care e simplu, cu excepția tavanului un pic lăsat față de cadru, aspectul principal pentru care mi-am dorit să salvez șifonierul: creează un spațiu cu un mic gard, numai bun pentru valiza în care îmi țin ghemele și pentru un culcuș de somn pisicesc, unde se pot răsuci motanii în siguranță, fără să alunece de pe șifonier.
Cînd încă nu mă hotărîsem dacă să depun efortul de a recondiționa, m-am uitat după șifoniere la IKEA, dar cele care îndeplineau măcar criteriul adîncimii aveau cadrul din PAL și/sau MDF, iar eu știu de la biroul meu cît de fragil e materialul ăsta. Șifonierul meu, în starea deplorabilă în care se afla, avea totuși cadrul și ușile din lemn.
Am găsit în alte locuri și dulapuri tare frumoase, din lemn masiv, deja albastre, dar nu prea aveau sertare (lucru pe care l-am rezolvat la actualul șifonier acum șase luni, cu o comodă de la IKEA cocoțată în el), și erau și destul de scumpe.
procesul
1. Cînd am văzut cît costă un șifonier nou și mi-am dat seama că am o organizare mai bună în al meu, mai ales că făcusem deja investiția într-o comodă pe care nu aveam cum să o sui în cele pe care le găsisem, am decis că e mai bine să îl recondiționez pe al meu. Așa păstram și cadrul cu care sînt obișnuiți pisoii. Și este și varianta cea mai sustenabilă, pentru că indiferent cîte materiale aș fi cumpărat, cîte substanțe și ambalaje nereciclabile ar fi fost implicate în proces, tot ar fi fost mai puține resurse decît pentru un obiect nou.
2. Am golit șifonierul. Am mutat hainele în cutii, iar via Alex-fratele, am scos Alex-comoda, raftul, bara de umerașe, ușile.
3. Am chituit cu un chit pentru lemn și perete de la Modostuc*. A durat cam 8 ore, de-a lungul a două zile, și am folosit 900 de grame de chit. Am chituit în întregime ușile și laterala vizibilă, iar în rest am umplut doar găurile mari (urma să folosesc vopsea cretată, care tinde să umple oricum defectele mici, și reiese că nu sînt mari diferențe de aspect între latura chituită complet și cea făcută de mîntuială).
5. Am șlefuit și am făcut mușchi la brațe. Eu intenționam să șlefuiesc manual, cu hîrtia aia nisipoasă (se vede cît mă pricep, nu?), dar a zis Alex (fratele, încă nu vorbesc cu comoda, decît dacă-mi prind degetele în sertare și-i grăiesc ceva de dulce) că o să-mi rup mîinile dacă fac tot șifonierul. Așa că a cumpărat șlefuitor, pe care îl vom folosi și pe viitor, și care va locui în trusa lui de unelte, deci asta nu a fost cheltuiala mea, dar vine cu una dintre lecțiile importante: dacă nu ai deja unelte, nu ai de unde să le împrumuți, nu intenționezi să meșterești destul de mult, poate că recondiționarea nu este cea mai bună opțiune.
6. Am ales o vopsea cretată, pentru că e pe bază de apă, pentru că îmi place aspectul, pentru nu are nevoie de pregătire prealabilă a suprafeței și pentru că sînt taur și aparent mă duc automat spre ce e mai scump, damn it.
Nu am estimat corect; nu știu cum mi-am dat seama că nu îmi vor ajunge 250 de grame de chit, dar în aceeași comandă am zis aaah, sînt ok 250 de mililitri de vopsea. Așa că atunci cînd au sosit două cutiuțe, am rîs de mine însămi și de greșelile mele de novice, apoi am tratat cutiuțele ca pe testere și am calculat mai bine. Am mai dat o comandă pentru două cutii de 750 de mililitri din fiecare culoare.
Am vopsit exteriorul cu două straturi acolo unde e vizibil și cu un singur strat în spate și pe tavan. Am rămas cu jumătate din bleu (Rust-Oleum Albastru Belgrave)*, iar albul (Rust-Oleum Chalk White*) pe care l-am folosit în interior nici nu mi-a ajuns pentru două straturi, darămite pentru cele trei de care ar fi fost de fapt nevoie (reiese că lemnul raw înghite mult mai multă vopsea decît lemnul tratat în prealabil cu ceva, cum erau ușile și cadrul).
Am cumpărat și lacul din aceeași gamă*, dar mi-a plăcut mai mult cum arăta bleul nelăcuit, iar pe alb era odios, se îngălbenea. Și m-am și supărat pe el fiindcă a căzut o picătură minusculă pe Ares și am avut parte de mare dramă și panică. Eu. Ares a fost ok, exceptînd faptul că l-am tulburat trei zile din somnicul de prînz ca să îi bag un antiacid pe gît. Însă eu mi-am blestemat toate deciziile, dintotdeauna. Altă lecție importantă: dacă chiar nu ai de ales și trebuie să lucrezi în jurul copiilor sau animăluțelor, alege materiale cît mai puțin toxice și uită-te de trei ori în preajma ta. Iar dacă ești obosit, mai bine te oprești, ca să nu faci prostii.
7. Alex a înlocuit balamalele și bara pentru umerașe. A vrut să dea comandă și pentru un raft nou, pentru că cel actual e umflat, crăpat și arată execrabil, dar i s-a spus că nu se mai fabrică grosimea de care avem nevoie, așa că am reparat raftul cît de cît cu chit, i-am dat un strat de vopsea alb, fiindcă atît mai aveam, și l-am lăsat așa. E raftul pe care îmi depozitez hainele extra sezon în cutii, deci nu am nevoie să fie perfect. Am vopsit și cadrele în care intră raftul, precum și bara pentru umerașe (pentru care mi-a rămas vopsea doar de un strat, dar se vede drăguț lemnul natural nou-nouț prin rămășițele translucide de vopsea).
8. Am asamblat totul la loc, din nou cu ajutorul lui Alex, pentru că asta nu e treabă ușoară din punct de vedere fizic. Raftul amărît de sus s-a distrus și mai tare cînd l-am montat la loc, iar Alex a trebuit să mai șlefuiască ușile și o parte din vopsea ca să se poată închide dulapul, care avea problema asta și înainte, darămite după două straturi de vopsea. Eu am picat într-o stare nasoală de dezamăgire și lipsă de chef, pentru că aveam anumite așteptări și lucrurile nu au ieșit chiar cum voiam.
9. În ceea ce privește organizarea interioară, soră-Mer mi-a cumpărat din IKEA niște fetru adeziv pentru fundul comodei, ca să nu se lipsească de vopsea (mie nici nu mi-a trecut prin minte posibilitatea, dar reiese că nici nu ar fi fost nevoie, pentru că are piciorușe comoda) și cîteva organizatoare pentru sertare (care nici nu intră grozav în sertarele astea, dar fac o treabă semidecentă).
Eu îmi comandasem cu cîteva săptămîni în urmă două cutii de depozitare care să înlocuiască gențile jerpelite și cutia de carton în care-mi țineam hainele extra sezon. Intră perfect pe raftul de sus și arată minunat. Iai, am ales și ceva bine.
Mi-am luat și un coș de rufe pe care voiam să îl țin în șifonier, dar nu am reușit să îl îndes și pe el acolo. Îl țin momentan lîngă șifonier și îl folosesc pentru hainele pe care urmează să le repar/modific/dau, și nu îl recomand deloc, e efectiv o țesătură pe un cadru amărît de metal (ar fi trebuit să știu mai bine, doar am avut rafturi suspendate Skubb și le-am detestat).
Comoda de la Ikea era deja de șase luni în dulap, și a rezolvat o mare parte dintre problemele de organizare pe care le are un șifonier vechi. Într-un spațiu ideal, aș avea șifonierul meu recondiționat și o comodă Hemnes, dar în această cameră 3 în 1 nu am spațiul pentru o comodă separată. Alexul de 9 sertare este cel care a influențat decizia de a face interiorul dulapului alb, apropo. Asta și faptul că s-ar fi văzut mai drăguț hainele mele negre, albastre și verzi pe fundal alb.
10. Am pus hainele la loc, bosumflată toată, fiindcă eram încă supărată că a trebuit să răzuim bleul de sub uși. Sincer, mi-a luat cîteva zile să nu mă mai oftic de fiecare dată cînd deschideam dulapul.
* Pași intermediari: am documentat procesul pe Instagram, desigur.
costuri
- comoda Alex, 9 sertare + transport: 728
- coș rufe (chiar dacă nu îl voi mai folosi în șifonier, am cheltuit banii pe el pentru proiectul ăsta) + cutii depozitare: 235
- chit, vopsea, pensule, șpaclu: 267
- balamale, șuruburi, protecție ochi, măști praf: 58
- șlefuitor, acumulator și încărcător (pe astea nu le-am plătit eu, sînt noutăți în trusta de scule a lui frate-meu): 1219
- bară pentru umerașe: 33
- vopsea (din nou): 380
- fetru pentru picioarele comodei + organizatoare sertare: 66
Materiale recondiționare: 738 de lei.
Organizarea dulapului: 1029 de lei.
Să pun și manopera? Hai s-o pun. Cam 7 zile x 4 ore = 28 ore x 23 de lei pe oră = 644 de lei.
Total: 1767 lei pe care i-am dat eu
+ 644 lei manopera = 2411 lei
+ 1219 lei șlefuitorul = 3630 lei
Merită, financiar? Hai să vedem concluziile.
Cel mai ieftin ar fi fost să nu îi fac nimic.
Partea practică și necesară a fost comoda pe care am cumpărat-o acum șase luni ca să am sertare și ca să economisesc spațiu în cameră: 728 lei (și aș fi ieșit mai ieftin dacă nu o comandam acasă, ci o luam de acolo, pentru că a fost 150 lei transportul).
Dacă doar aș fi recondiționat dulapul, m-ar fi costat cam cît un șifonier dintre cele mai ieftine de la IKEA, care în interior au tot o bară pentru umerașe și un raft pentru depozitare. Diferența e că am păstrat cadrul de lemn sănătos, în loc să am unul din PAL/MDF.
Dacă nu ai deja unelte și nu ai de unde să le împrumuți, costurile cresc semnificativ. Noi aveam deja bormașină, am fi avut și de unde împrumuta un șlefuitor, deci am fi putut face treaba asta și mai ieftin, dacă nu decideam să investim în viața meșterească.
Este ieftin să recondiționezi? Sub nicio formă. Tot ajungi pe la 500 de lei dacă nu ai de reparat prea mult și dacă alegi o vopsea mai accesibilă. Dar dacă trag linie sub absolut toate cheltuielile, inclusiv manopera ipotetică, inclusiv uneltele cumpărate, tot am ieșit mai ieftin decît dacă mi-aș fi cumpărat un șifonier nou care să îmi îndeplinească criteriile.
ce am învățat despre mobilă
- lemnul netratat înghite mult mai multă vopsea decît cel tratat.
- cînd folosești vopsea cretată, poți să nu chituiești, să nu șlefuiești, după cum spune și descrierea, nu e nevoie de pregătire în prealabil. S-a strecurat în crăpăturile din laterala nechituită și arată la fel ca laterala chituită complet.
- trafaletul e mai rapid și mai uniform, dar cînd ai ceva așa așchiat, pensula pătrunde mai bine (părere subiectivă pentru că nu-mi place trafaletul pentru mobilă).
- cînd vopsești cu pensula, trebuie să blenduiești un strop, ca la machiaj, ca să nu rămînă urme.
- ar fi fost mai ușor dacă aș fi folosit bandă de mascare la granița între culori, dar merge și cu o pensulă mică și multe retușuri.
- pentru vopseaua deschisă la culoare, cel mai probabil e nevoie de trei straturi.
sustenabilitate, sau ceva pe acolo
- am folosit un cearceaf, în loc de folie de plastic, atunci cînd s-a putut (la un moment dat a trebuit să învelesc dulapul în folie, pentru că Ares voia să lingă chitul).
- vopsea pe bază de apă (nu miroase, se usucă repede, se clătește ușor de pe unelte și de pe mîini).
- pensule, pe care le-am spălat și pe care voi putea să le refolosesc, în loc de trafalet.
- o spatulă veche de lemn, furată din bucătărie, pentru amestecat vopseaua. Am tot spălat-o între utilizări și locuiește acum în cutia pentru recondiționat mobilă, întru folosiri viitoare.
- caserole vechi de plastic pentru pus vopseaua în ele.
- am recondiționat ceva deja existent în loc să cumpăr ceva nou și să creez cerere pentru mobilă nouă.
ce mai am de făcut (peste multe, multe luni)
- să înlocuiesc sau repar raftul de sus.
- încă un strat de vopsea albă în interior, posibil și lac (alt lac).
- rașchetat ușile/dat un strat diluat și subțire de vopsea pe cadru, acolo unde a trebuit să revenim la lemn ca să se poată închide ușile.
- să mai repar o gaură mare din ușă (fostul sistem de încuiat, pe care l-am eliminat demult; am păstrat doar gaura cheii, de decor), care a avut nevoie de mult chit și care s-a crăpat un pic.
- să dau încă un strat de bleu pe uși; cînd le-am vopsit, încă nu mă prinsesem care e mișcarea cu pensula care previne urmele, așa că se văd dungi; mai am vopsea ca să repar asta cu un nou strat, dar nu mai am răbdare acum.
- să văd cum se comportă vopseaua de la exterior, și dacă e nevoie să dau totuși cu lac protector peste bleu.
dacă dorești să recondiționezi și tu ceva, fără experiență
- evaluează daunele, fă-ți o listă cu materialele și timpul de care ai avea nevoie și întreabă-te dacă chiar merită și ești dispus(ă) să faci efortul de a recondiționa acea mobilă.
- măsoară de două ori înainte să tai, calculează de două ori înainte să comanzi.
- dacă faci ceva pentru prima oară, e posibil să o dai în bară pentru simplul motiv că nu știi să estimezi unele lucruri sau pentru că nu ai încredere în tine; cel mai blînd e să privești procesul ca pe un experiment de învățare, ca pe o joacă.
- după ce faci un astfel de proiect, o să te descurci mult mai bine la următorul, dar e posibil să ai nevoie de o pauză pînă te încumeți iar.
- dacă e o piesă mai mare de mobilier, o să ai nevoie de ajutor fizic.
- o să ai nevoie de ajutorul unor persoane cu experiență, fie că-s cunoscuți, fie că-s pe internet.
- verifică de trei ori dacă ai un blănos sau un copil prin șantier.
- o să stai mai mult decît crezi în șantier.
- o să îți dea rutina peste cap și poate nu vei sta grozav la capitolul self-care.
- o să înjuri mult.
- e mai intuitiv decît crezi; nu degeaba am ajuns unde sîntem ca umanitate, avem ceva gene de constructori în noi.
- nu o să iasă perfect și e posibil să fii dezamăgit de rezultat, dar asta nu anulează faptul că ai realizat ceva incredibil.
În concluzie, merită să salvezi o mobilă veche, dacă înseamnă ceva pentru tine și dacă ai resursele și dispoziția să o faci. Nu va fi deloc ușor, dar e tare satisfăcător. Încurajez. Altminteri, și IKEA e mai mult decît ok. Important e să ne facem viața mai bună și mai ușoară, după puterile fiecăruia.
Disclaimer afiliere: linkurile marcate cu * conțin linkuri de afiliere. Dacă faci o comandă la recomandarea mea, primesc un comision mărunt din partea vînzătorului, fără costuri suplimentare pentru tine.
