The best is yet to come

Sustenabilitatea, în relația om-planetă, înseamnă evitarea epuizării resurselor pămîntului, în așa fel încît să aibă și generațiile viitoare cum trăi. Dacă aplici asta la nivel individual, înseamnă să nu îți epuizezi resursele în prezent, să înveți să dozezi, ca să rămînă ceva și pentru mîine.

Minimalismul, inspirat din curentul artistic, elimină ornamentele și se concentrează pe simplitate. Se axează pe reducerea posesiunilor materiale și pe înlăturarea relațiilor și gîndurilor toxice. Îndeamnă la un trai în care te înconjori numai cu ce e necesar și/sau aduce bucurie. Minimalismul este un răspuns la consumerism, la superficialitate, la cerințele obositoare ale lumii exterioare, la obstacolele din mințile noastre. Pune reflectorul pe cine ești, nu pe ce ai.

Călătoria mea înspre sustenabilitate și minimalism face parte dintr-una mai largă, către optimizarea vieții mele. Cele două sînt deopotrivă țeluri și unelte. Aspir să le integrez în toate zonele existenței mele, iar ele îmi amintesc să fiu atentă la ce caut și la cît consum pentru a-l găsi. Mă îndrumă să acționez cu intenție, cu prioritate, cu răbdare.

Cînd am pus pe listă ce îmi doresc să fac, să învăț și să experimentez, mi-am dat seama că vreau totul, și îl mai vreau și acum. Dar nu am resursele. Nici timpul, nici energia, nici banii. Asta m-a copleșit și, ca atare, am rătăcit multă vreme. Am încercat să găsesc o soluție pentru a le îndesa pe toate. Am căzut în capcana perfecționismului. Am căutat și am testat rutină după rutină, sperînd să împac atît nevoia de structură, cît și cea de flexibilitate. Gîndeam și plănuiam mai mult decît acționam. Aveam explozii de productivitate și de socializare, urmate invariabil de epuizare. Și de o adîncire din ce în ce mai mare în deznădejde și în nemulțumire. De la dorința de a face totul, ajunsesem să simt că nu pot face nimic.

Anul acesta mi-am schimbat abordarea. Am înțeles că nu trebuie să le fac pe toate, ci să le iau în calcul pe toate. Pot să le explorez, doar că nu deodată. În teorie, sună logic, la mintea cocoșului. Doar că ce sacrific acum nu este nesemnificativ. Din contră, adesea doare. Însă, ca să-l citez pe Damon, it’s right, just not right now. Așa că, vreau, nu vreau, le iau pe rînd.

Am renunțat la listele cu idei, fiindcă pun presiune pe mine și mă îngrădesc. Acum îmi urmez obsesiile și le permit să se schimbe odată cu mine. Ce rămîne în așteptare devine treaba subconștientului. Îl las să selecteze ce își păstrează importanța. În timp, nevoile și dorințele se vor cerne. Pe unele le voi integra, în sfîrșit, în viața mea, pe altele le voi lăsa deoparte împăcată, iar restul, cele trecătoare, înșelătoare, vor fi uitate fără regrete.

Spun adesea că nu ceea ce gîndim ne definește, ci ceea ce alegem. Cînd vine vorba de a construi o viață însemnată și echilibrată, acțiunile asumate sînt fundația. În condițiile în care poți îndeplini aproape orice vis, ai nevoie de o călăuză ca să prioritizezi.

Aici intervin principii precum sustenabilitatea și minimalismul. Aplicarea lor în stabilirea de scopuri crește șansele ca schimbările pe care le faci să fie durabile, pentru că îți oferă resursele psihice să înfrîngi plictiseala, rezistența la schimbare, perfecționismul, îndoiala de sine, oboseala sau oricare alt demon ar pîndi cu piciorul întins, gata să îți pună piedică.

Sistemul meu de stabilire și de îndeplinire a țelurilor are șapte (ce magic) pași.

1. Reflectez la obsesiile mele. Dacă nu se ivește o direcție evidentă, le și notez, ca să am un reper vizual și să pot alege mai ușor un drum.

2. Aleg un scop. Criteriul de prioritizare variază. Uneori prefer ceea ce va avea cel mai mare impact asupra vieții mele, pentru că am nevoie de efectul bulgărelui de zăpadă. Alteori vreau o victorie rapidă, așa că merg pe ceva simplu. Ce rămîne constant e faptul că știu care îmi este motivația. În fond, dacă te dedici unui lucru, apăi trebuie să însemne ceva suficient de puternic pentru tine.

3. Mă întreb cum poate fi integrat în viața mea actuală, în așa fel încît să îmi respecte principiile și resursele. O vreme, citesc articole și forumuri și explorez idei crețe. Apoi fac un plan. Mă concentrez pe proces, nu pe rezultate sau pe destinație. Importanți sînt pașii pe care îi voi face, adesea zi de zi, pentru a atinge acel țel.

4. Odată ce am un plan de acțiune, fac ceva chiar atunci. O mică victorie e satisfăcătoare și mă ajută să o iau de la capăt a doua zi.

5. Fac ceva mîine. Și poimîine. Și răspoimîine. Testez. Aflu care îmi sînt obstacolele externe și interne. Ajustez. E imperativ să ai răbdare în etapa aceasta, să fii bun cu tine, să fii flexibil și deschis, să nu te învinovățești, să vezi lecțiile din eșecuri.

6. Persist. Viața ne dă peste cap. Stagnăm sau regresăm. Nu știm dacă blocajul este un test sau un semn că ar trebui să renunțăm. Motivația și entuziasmul sînt unelte puternice, însă cînd vin zilele grele, nu ele te salvează. Disciplina, determinarea și încăpățînarea o fac. Trebuie să te ții de treabă taman cînd e dificil. Să dai tot ce poți în momentul acela. Cu o mențiune, via Radiohead: the best you can is good enough.

7. Termin. Sau amîn. Sau renunț. Motivul pentru care mă concentrez pe proces, și nu pe rezultate, e că aici se întîmplă magia. Uneori cauți ceva, dar găsești altceva mai potrivit, de care inițial nu știai că ai nevoie. Uneori trebuie să pornești pe un drum greșit, ca să îl găsești pe cel corect. Oriunde te-ar duce procesul, ai învățat ceva. Ai realizat ceva. Ai încercat.

Un sfat recurent în materialele despre stabilirea de scopuri este să te concentrezi pe unul singur, pînă cînd îl îndeplinești sau pînă cînd obiceiul asociat cu el intră pe pilot automat. Nu înseamnă să îți ignori restul responsabilităților, ci să implementezi pe rînd schimbările, ca să te adaptezi mai ușor.

Eu nu am răbdare pentru așa ceva, dar nici nu mai alerg ca o zănatică. Deși trăiesc în continuare cu neastîmpărul, mi-am găsit și pacea. Cîte scopuri intră într-o zi, într-o energie, într-o răbdare, atîtea fac. Nu voi ajunge la toate, dacă nu cumva mă găsește prietenul Damon și mă transformă în vampir. Dar dacă o țin așa, voi fi întotdeauna cea mai autentică și fericită versiune a mea, pentru că mă voi concentra pe miezul existenței mele. Fie că e constant cîteva decenii, fie că se schimbă de la zi la zi, îl voi urma oriunde.


Voi ce strategie aveți pentru a vă stabili și îndeplini scopurile?


Scorpions – The Best Is Yet To Come

3 Comments

  1. Pingback: All I Need | sustenabilitate & minimalism | ana mănescu

  2. Cred că tu îmi scrii articolele 😂 ştii cartea domniței Liz Gilbert, cu magia? Eh, fix aşa, duhurile inspirației noastre se întâlnesc toată ziua la cafele. Foarte faină lista, mă voi inspira şi eu din paşii tăi. Hugzzz.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *