Lansarea alter.ego. – aftermath

lansarea alter.ego.

După lansarea romanului meu de debut, alter.ego., nu mai țineam minte nimic, totul era în ceață. După lansare nu mai știam ce am scris pe cărți, dacă s-au ridicat cuvintele mele la înălțimea oamenilor care m-au onorat. După lansare am făcut laringită și nu am avut voce mai mult de trei zile, iar cînd aveam, păream o matroană care pufăie prea des dintr-un portțigaret. Dar e O.K. Pentru că după lansare mi-am scos agrafele din păr și m-am uitat în stînga, unde erau ai mei de la societatesicultura.ro, și în dreapta, unde erau ai mei, de acasă. Și m-a luat omul meu în brațe și am zîmbit, absolut epuizată și amețită, ca după un sărut mișto.

Vorba lui Flavius (Ardelean, cunoscut și sub pseudonimul A. R. Deleanu), acum putem să ne liniștim. S-a terminat. Am început. Au fost acolo oamenii mei. Au vorbit alături de mine Cristina (Nemerovschi), care mi-a oferit debutul, Flavius, de la care am furat meserie, Andrei (Zbîrnea), care mi-a dat curaj, Simona (fostă Barbu, actualmente Rentea), care mi-a salvat realmente viața. Le-am zis și atunci că au făcut mai multe pentru mine decît au lăsat să se înțeleagă și o repet și aici. Și îi alătur și pe ai mei și pe Andu, cărora le datorez că sunt. Au fost oamenii mei de la societatesicultura, pe care se pare că nu îi pot teroriza îndeajuns încît să nu fie minunați cu mine. Mulțumiri lui Marius și Beatrice pentru pauza muzicală. Au fost fetele mele, care s-au auzit fluierînd din spate cînd am pomenit Lazărul. Au fost lăzăriști (cu Mădălina în frunte, căreia îi mulțumesc iar pentru că a moderat evenimentul). A venit diriga din generală, care m-a iertat că am ales să scriu, în loc să continui cu matematica. A venit dentista mea, care și-a reprogramat pacienții ca să poată ajunge (și se mai plînge lumea că literatura nu contează). Au fost oameni de la Hypera, de la Revista LZR și de la SemneBune, oameni de la atelierul de scriere creativă și oameni pe care i-am cunoscut atunci. Au fost oameni mari care mi-au zis că au o părere mult mai bună despre tineri, acum că au văzut ce frumoși suntem, ce calzi, ce deschiși. Am fost mulți tineri, cu toții tineri, de fapt. Era acolo ceva care depășea fizicul. Era fericire. Era certitudine.

M-am bucurat teribil că am început alături de voi. Fiindcă mă temeam tare. De emoțiile mele. Să nu cumva să-mi fie rău în ziua aia. Că nu voi transmite suficient în dedicații cît însemnați pentru mine. Că nu am transmis în carte atmosfera naivă și idealistă de la 19 ani, cîți aveam cînd am scris romanul. Că a durat prea mult pînă să îl scot, fiindcă m-am încăpățînat să citesc, să fac cursuri, să cer sfaturi, să lucrez de sute de ori fiecare frază. Să îl rescriu la 23 de ani și să par mai stîngace decît eram, pentru că voiam autenticitate, voiam începutul ăla, lupta, lipsa de încredere. Momentul zero în care nu știi nimic despre viață. Momentul unu, cînd începi.

Mi-era și mi-este încă groază că îmi pasă prea mult. Că nu am destulă energie pentru a mă vinde cum trebuie. Că nu sunt suficient de sociabilă. Sau de deschisă. Sau de obsesivă. Ori poate sunt prea obsesivă. Dar vă mulțumesc că mă domoliți cu fiecare vorbă frumoasă pe care mi-o spuneți. Îmi dați fiori.

Marți mi s-a confirmat că avem șanse uriașe aceia dintre noi care visăm că literatura poate schimba ceva, că educația contează, că talentul nu e nimic fără muncă, că a avea un proiect în sine e mai important decît beneficiile materiale pe care le aduce. Fiindcă am avut niște oameni superbi la mese – scriitori, matematicieni, doctori, sociologi, avocați, ingineri, istorici, profesori, informaticieni –, care puteau face orice altceva în momentul acela, dar au venit la o lansare. Fiindcă am avut niște parteneri care au acceptat să nu apară pe afiș ca să mi se facă mie o surpriză (Flowersophy, sunteți niște ființe bune. Puteți citi aici interviul cu Oana Bernecher, realizat de către Delia Tudor, care a scris, de asemenea, despre lansare). Fiindcă gazdele noastre au auzit că-mi place geniala trupă Pink Floyd și mi-au pus muzica lor toată seara (iar Cristi s-a îmbrăcat în tricoul cu Muse). Fiindcă am oameni care îmi spun că trebuie să fii nebun ca să te apuci de scris, dar care au fost totuși acolo. Fiindcă cred cu tărie că atîta timp cît ne zbatem și luptăm, ne îmbunătățim și visăm, cît timp nu uităm că nu contează răutățile sau îndoielile altora și nici fricile și căderile noastre, cît timp ne suntem fideli nouă înșine și nu ne abatem de la drumul nostru, nu există nimic ce nu putem face.

(pentru tot)
Vă mulțumesc,
Ana

P.S. Lansarea alter.ego. a avut loc pe 18 martie 2014, iar articolul acesta a fost scris la cîteva zile după aceea.

Aflați mai multe despre alter.ego.

Dacă vreți să adoptați sau dăruiți un exemplar, îl găsiți la editură și în librăriile partenere: editură | elefant | Libris | Cărturești | eMag | eBook

Citiți și alte păreri de la lansare: Delia Tudor (societatesicultura.ro), Teodora Gheorghe, Anda Vasilache (Revista LZR), Mădălina Ion (Micul meu Paris), Adrian Anea (fotograful principal).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *