Tot ce știu despre compasiune…

la multi ani mama

… și speranță, despre prietenie, iubire și luptă știu de la mama.

Mama m-a născut la 21 de ani și cu o săptămînă întîrziere. Pisica pe care o aveam atunci a așteptat-o ca să-și fete puii. Am venit împreună pe lume, eu și două mîțe. De la mama am moștenit în primul rînd culoarea și volumul părului și grija. Amintirile mele clare încep din momentul în care s-a născut și frate-meu și am devenit deodată mare, conștientă, atentă. Aveam șase ani și eram mare. La opt ani eram și mai mare, fiindcă ni se alăturase și soră-mea. Eram uriașă pe lîngă puii ăia și mi-am asumat încă de atunci rolul de soră-mamă. Pentru că o moștenisem – grija – de la mama. Ea m-a învățat doar cum să o arăt și că tot ce am trebuie să împart cu ei.

În adolescență am fost cea mai cuminte dintre noi trei. Era și altă lume, un strop mai liniștită. Grija a crescut – era și a mea înnăscută, era și a mamei pentru mine – și pe alocuri s-a transformat în frică. Însă, cumva, cînd a venit vremea iubirilor și minciunilor albe și nopților albe, chiar dacă grija-frică era acolo, am învățat ce știu despre libertate și curaj tot de la mama. Am înțeles atunci că libertatea nu înseamnă a face doar ce vrei. Libertatea era o țigară fumată împreună la majorat. Sau o noapte albă în care mama nu mă suna deloc, fiindcă știa unde sunt și cu cine. Libertatea era încrederea ei în deciziile mele și plasa de siguranță pe care o întinsese în cazul în care aș fi avut nevoie de ea.

Mama ne-a învățat cum să nu ne lăsăm purtați de haine și de ce strîngem în exterior, ci să luminăm din interior. Ne-a spus să gîndim pentru noi și să ținem cont de cei din jurul nostru. Ne-a zis să comunicăm, să respectăm, să nu judecăm, să avem compasiune, să avem deschidere, să știm să iertăm. Să fim independenți cînd putem și să cerem ajutorul cînd nu putem. Ne-a învățat că uneori contextul în care ne aflăm ne depășește puterile și dorințele, dar că nu ne limitează. Tot ce putem face este să fim variantele noastre cele mai bune. Să urcăm sau să ne retragem cînd e cazul. Ne-a făcut să vedem că puterea nu e lipsa slăbiciunii, ci felul în care te comporți cînd ceva îți lipsește sau te doare sau te ține în urmă. Ne-a învățat că oamenii și viața și visurile merită. Pînă în pînzele albe.

Mama a avut grijă de prietenii noștri cînd aveau nevoie de un loc unde să doarmă, un umăr pe care să plîngă, o bucătărie în care să poștească o țigară. Mama le-a dat sarmale cînd ale lor nu erau încă gata și pofta era mare. Le-a dat medicamente cînd nu se simțeau bine. Și sfaturi cînd le era teamă să se ducă la propriile mame. Inclusiv să se ducă la propriile mame. Mama nu i-a iertat nici pînă în ziua de azi pe cei care ne-au rănit, chiar dacă noi am făcut-o. Chiar dacă ea știe mai multe despre iertare decît oricare altă persoană pe care o cunosc.

Cînd eram foarte mică, mama m-a prins copiind povești, fiindcă îmi plăcea să scriu de mînă, și mi-a zis să le scriu pe ale mele. Cînd nimeni nu credea că are sens să scrii, ea citea tot ce inventam. Chiar și despre sex, chiar și despre droguri, chiar și despre inimi frînte. Știa exact unde eram eu în ele, așa cum știa și cînd intram în casă supărată. Multă vreme mama a fost singura persoană care mă întreba ce faci pe tonul ăla care mă făcea să mă destram. Singura care vedea exact cine eram. Și în realitate, și în scris.

Mama a avut grijă de noi cînd am fost bolnavi sau cu inimile frînte, cînd ne-am julit sau ne-am rupt oasele, cînd ne-a fost zdruncinat orgoliul, cînd am mințit-o, cînd am crezut că o mințeam, cînd am încercat, cînd am reușit, cînd ne-am bucurat și cînd nu.

Mama ne-a sfătuit, dar ne-a lăsat mereu să greșim. Și, uneori, greșelile noastre s-au dovedit a fi exact ce aveam nevoie. Ne-a dat toate lecțiile astea fără să ne țină teorii. Am absorbit totul de la ea din gesturile și privirile și cuvintele mărunte zilnice.

Mama m-a învățat tot ceea ce știu despre a fi om și femeie, despre a crede, despre a spera, despre a iubi, despre a avea grijă. Grație ei știu mai degrabă să fiu mamă decît fiică. Și îi cer scuze și îi mulțumesc pentru asta. Mama e oama mea preferată. Astăzi este ziua ei. Și nu am destule cuvinte ca să exprim cîte îi datorez, cît o apreciez și cum ea nu a schimbat doar lumea mea, ci lumea fiecărui om pe care l-am atins. Mama e un început de univers. La mulți ani, draga mea!

sursa foto: (c) Adrian Anea, lansarea alter.ego.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *