To build a home

Trăiesc într-un apartament destul de aglomerat, cu șase oameni, două pisici și obiecte strînse de cîteva generații. Cînd am descoperit minimalismul, casele celor care îl promovau păreau scoase dintr-un cămin scandinav: luxoase, luminoase, organizate, coerente. Opusul eclecticului în care am trăit treizeci de ani. Gustul meu este undeva la mijloc. Un spațiu suficient, cu pasteluri reci și lumini calde, cu suprafețe curate, ca să nu adun prea multe de pe jos după pisici, dar și cu un strop de dezordine, nu, nu aia creată de pisici, ci cea din texturi – plante, hîrtii, împletituri, motive tradiționale.

Doar că spațiul meu nu este doar al meu. Cînd cineva devine minimalist și eco-friendly, nu poate să le impună și celorlalți din casă să îi urmeze exemplul. Poate doar să comunice și să găsească o soluție care să respecte nevoile tuturor. Iar dacă nu se poate face un compromis în zonele comune, frumusețea minimalismului este că poți să îl adopți în cele care îți aparțin.

Ca să construiești căminul ideal, primul pas este eliminarea excesului. Asta înseamnă și să controlezi ce obiecte noi intră în casa ta, și să faci ordine în ceea ce ai deja. De altfel, cînd spui minimalism, te gîndești automat la decluttering. Triere, pe românește. Iei o zonă din casă sau o categorie de obiecte și decizi ce păstrezi (și unde le vei depozita), ce vinzi, ce donezi, ce primește alt rol (upcycle), ce reciclezi și ce arunci.

Iar ce păstrezi ține strict de nevoile și de posibilitățile fiecăruia. Unul dintre principiile minimalismului e că nu e necesar să ții ceva în casă doar în caz că ai nevoie de el, dacă e ceva ce poți împrumuta sau cumpăra cu ușurință, într-un timp scurt și fără să îți dea bugetul peste cap.

În România, unde veniturile și accesul la bunuri sînt inegale, minimalismul va arăta diferit pentru fiecare om în parte. Dar cred că absolut oricine îl poate aplica, odată ce are nevoile de bază acoperite. Să trăiești cumpătat este unul dintre felurile responsabile în care putem avea grijă de mediul nostru și de pacea noastră interioară. Iar dacă strictul necesar este oricum singura opțiune, prin minimalism devine și o alegere, nu numai o constrîngere.

În cazul meu, primul pas, eliminarea excesului, înseamnă lupta cu multe obiecte adunate în caz că sau pentru cîndva. Ideea de a sorta totul în cîteva zile mi s-a părut copleșitoare. Ar fi însemnat mult prea multe decizii într-un timp prea scurt, mai ales cînd venea vorba de negociat în privința lucrurilor pe care nu le-am adus eu în casă. Așa că am decis că o voi face în ritmul și în felul meu, pornind de la spațiul personal. Înainte de a hotărî dacă ceva rămîne sau nu în dormitorul/biroul meu, îi voi da o șansă.

Am început cu cărțile. Să tot fie vreo două sute. Le citesc, iau notițe, copiez citate în commonplace book și scriu despre ele.

E neobișnuit pentru o scriitoare să nu își dorească o bibliotecă uriașă, însă atunci cînd mă uit la rafturile mele, vreau să îmi spună cine sînt și ce am iubit. Voi păstra numai cărțile pe care vreau să le recitesc (sînt o recititoare compulsivă), care au valoare sentimentală sau care sînt rare. Și colecția DoR, pe care, din contră, nu vreau să o triez, ci să o completez. Pe restul le voi dărui sau vinde, ca să își găsească un loc unde nu vor fi neglijate.

Așa împușc trei iepuri dintr-o lovitură, încep să îmi eliberez rafturile, îmi citesc, în sfîrșit, cărțile din bibliotecă și m-am întors la cronicile de carte, după doi ani în care am fost convinsă că nu mai am jurnalismul cultural în mine.

Călătoria mea spre un cămin minimalist va fi una lungă, dar mă aștept să găsesc multe povești de-a lungul ei, lucru care mi-ar fi imposibil dacă m-aș grăbi.


Urmăriți-mi drumul prin bibliotecă.


The Cinematic Orchestra – To Build A Home

2 Comments

  1. Your biggest fan is here! 😂 De bibliotecă o să mă apuc şi eu săptămâna viitoare, dar mi-e un pic mai complicat, mie îmi place mult ideea de o bibliotecă mareee. Da, cărți cu folos, dar multe. 💚💚

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *